Cum de nu am auzit de Marissa Nadler pana acum? Daca nu ar fi fost cei de la "Abgehört: Die wichtigsten CDs der Woche", de altfel o sursa incredibila de recomandari muzicale, probabil ca nu dadeam peste ea.
Si in plus videoclipul de mai sus, cu filmare si imagine absolut incredibile, mi-a adus aminte de fotografiile lui Nel. Si uite domnule T. inca un cover dupa melodia despre care imi povesteai acum doua seri, personal nu mi se pare ca se potriveste vocea peste varianta asta.
Cateodata este imposibil sa te impotrivesti modului in care viata te opreste intr-o banala zi de luni ca sa iti mai arate cate ceva din micile ei minunatii. Astazi unul dintre cei mai vechi prieteni de-ai mei "intru-ale netului" (ce vad ca tocmai s-a retras din viata virtuala) mi-a trimis un link catre un filmulet despre fotografi si fotografie ce are in primul rand marele merit ca trebuie vazut si digerat pana la final. Al doilea mare merit insa al acestuia este ca are pe fundal o voce ce, fara sa exagerez, mi-a ramas lipita de suflet. Cu doar un pic de cercetare am dat peste "Meghan Coffee", o necesara oprire din pasul muncii unei zi de luni. Mai jos aveti "Nightingale", recomand insa toate cele trei melodii ce se pot asculta in music player pe pagina dumneaei.
Sapand de zor pe Indieball.com (de unde am ascultat azi numai muzica faina) am descoperit o melodie numai buna de miscat seara: Blinkandyou'llmissit!
Daca place se si poate downloada de aici. Tot de aici luati si Ida - Road to ruin.
In primul rand ar trebui sa ma opresc din a ma plange ca nu am timp sa mai scriu posturi lungi, pentru ca de fapt asta este un lucru bun. Ar putea insemna desigur si ca am intrat sclav pe plantatie, insa inseamna cel mai probabil ca traiesc, ceea ce de fapt ar trebui sa fie cazul tuturor. Acelasi mesaj al necesitatii de a trai l-am gasit aseara in piesa Gianinei Carbunaru de la Teatrul Mic "Poimaine alaltaieri". Cateva scene dintr-un viitor deloc improbabil, duse insa la extrem intr-un mod extrem de cinic, picteaza toti peretii in cliseele zilei de astazi: campaniile antifumat, goana dupa audienta, vegeterianismul si protectia animalelor, corporatismul si dorinta de a avea copii dupa cariera, online-izarea/virtualizarea excesiva... Una peste alta, o ora si jumatate de perspectiva amara asupra vietii in general, pusa in scena de 6 actori foarte, foarte tineri , pe care insa le recomand oricui vrea sa-si redescopera dulceata din viata de zi cu zi. Si nu in ultimul rand o piesa in care ipod-ul, iphone-ul si apple se numara vrand nevrand printre personajele principale.
Ammm..... ascultat ceva muzica buna zilele astea si inainte de culcare m-am gandit sa o impartesc in compania unui pahar de licoare cumparata la intamplare. Era si cazul dupa postul de mai devreme sa ii stergem amintirea intr-un mod cat mai placut si mai ... sec. Sa incepem asadar clasamentul pentru muzichiile din ultimele luni:
1. Pe locul intai, jucaus si infantil, Squirell Nut Zippers ce "swing and roll - all the way". Dar despre ei tocmai ce-am scris
2. Kings of Leon, rock linistit si serios pe un album solid - Only by the night - zic eu. Favourite ar fi 'Crawl'
3. Emily Jane White cu Dark Undercoat de pe care ador "Bessie Smith"
4. Waldeck - cu vreo 2-3 albume dar in special cel despre care am mai youtubat-triluliluzat deja.
5. Martina Topley Bird - nu e deloc ultima dar nu stiam prea bine cum sa o ordonez pentru ca imi place extrem de sinusoidal. Descoperita datorita unui prieten, habar nu aveam ca fuse si prin Romania la un Becks'perience. Place tare "Pheonix" si nu pentru ca e prima de pe album.
6. Adele ce ar putea fi la fel de bine prima cu al sau album "19" de pe care am tot ascultat "My same". (Noroc cu Last.fm ca uitam de ea)
P.S. Nu ca as fi eu cine stie ce fan, dar sa nu spun ca "All Nightmare Long" mi se pare cea mai tare piesa Metallica de la "Wherever I May Roam" incoace?
Pe cei de la Squirrel Nut Zippers i-am descoperit azi-dimineata desi au activat din 93 pana in 2000, nu mai stiu cum, mi se par geniali si din pacate nu am decat un album "Perennial Favourites". Tot pe Youtube mai gasiti si "Hell" si "Put a lid on it" (trompeta e bestiala!).
Nu am fost la concertul lui Waldeck insa cu ocazia diverselor articole despre el si concertul din Fabrica de zilele astea, citite pe ici si colo, am descoperit Ballroom Stories de pe care e melodia de mai jos... Foarte fain desi nu am gasit videoclip pentru Memories care e mult mai reusita.
Am gasit si Memories, numai audio pe Trilulilu, so here it is!
În principiu, oamenii sunt liberi şi când se ofilesc de invidie sau nefericire, şi când mănâncă rebuturi; când îşi trimit e-mailuri cu glume triste de pe net; când ies la team building să se facă zob împreună cu toţi idioţii; când umblă pe stradă cu telefonul şi legitimaţia atârnate de gât; când se uită ca nişte cataleptici la televizor înfulecând chipsuri; când vorbesc respectuos cu orice jalnic important al cărui succes se bazează bineînţeles pe nişte principii care demonstrează că oricât de ticălos ai fi succesul de un anumit tip te poate face să simţi că ai mai multă dreptate decât alţii.Exarhu dixit.
Multi scriu despre Chrome, insa pentru mine evenimentul saptamanii in materie de Google-stuff este aparitia Picasa 3, ca beta e adevarat, insa tot lansare notabila este. Pe langa functiile de integrare stransa cu PicasaWeb, care beneficiaza incepand de alaltaieri de o foarte interesanta functie de identificare a fetelor si gruparea a fotografiilor in functie de persoanele descoperite si mai apoi adnotate de utilizator, ceea ce mi-a atras atentia a fost Picasa Photo Viewer, un viewer rapid si foarte interesant ca display, inlocuitor pentru tot ceea ce s-a numit Windows Image Viewer sau IrfanView.
Printre noutatile utile din Piacasa s-ar mai numara si Retouch care ajuta cu mici retusuri pe baza de cloning asupra micilor imperfectiuni din imaginile preferate; mdah, unii mai au si cosuri :) si functioneaza chiar bine asupra lor. Picasa intra in felul asta din ce in ce mai mult pe terenul editoarelor de imagine destinate uzului personal si, cel putin pentru mine, ramane unealta preferata de administrare, organizare si backup a fotografiilor.
Astazi am avut nefericita ocazie de a comanda la Nagoya www.nagoya.ro mizand pe noutatea unui pliant primit saptamana trecuta. Si cum o experienta nefericita nu trebuie lasata neimpartasita va recomand din toata inima sa nu cumva sa va mai atingeti de ei pana nu schimba bucatarul, ingredientele... si tot ce altceva tine de mancare. Pacat de mancare pentru ca modul de a raspunde la telefon si a discuta cu clientii a fost, sincer, unul din cele mai placute intalnite pana acum la un take-away chinezesc in Bucuresti. Puiul meu pe plita incinsa insa parea a fi un sarman pui scufundat in apa fiarta, nicidecum pe plita incinsa, iar supa de porumb era la fel de insipida precum o mana de porumb fiarta in apa chioara cu doua franjuri de ou statut.
Pepe a scris si el despre experienta lui, asta ca sa nu credeti cumva ca sunt eu prea pretentios.
Cum nu critic mancarea prea des, e clara oribilitatea experientei prin care am trecut, da? :)
P.S. Faptul ca atunci cand am trimis e-mail-ul colegilor am scris "Experimentul Nagoya" la subiect conteaza ca scuza?

Aseara am ajuns programat pentru a indeplini o veche promisiune sa vizitez expozitia lui Victor Ciobanu de la galeriile Simeza de langa Teatrul Nottara. Ceea ce initial era onorarea unei promisiuni s-a transformat intr-o seara extrem de agreabila si placuta in compania unui alt gen de oameni decat cei cu care interactionez in viata de zi cu zi. Poate suna tardiv avand in vedere ca vineri e ultima zi in care expune, dar care ai timp si esti pe langa Magheru 20 intra si arunca macar o privire: mie mi-a placut. Si cum mai mult nu ma pricep sa explic, pictura fiindu-mi taram necunoscut, ma opresc mai bine aici.

Si pentru ca am inceput a posta cate ceva din ceea ce am "knipsuit" in zilele petrecute peste canal vara asta, trebuie sa nu uit sa spun [si sa si arat] ca una dintre cele mai placute amintiri vizuale din excursie tine de un moment ce in alte conditii m-ar fi ingrozit cand e vorba de fotografii: ploaia. Decizia fericita a fost de a urca in primul autobuz ce mergea spre centru - chiar si cu riscul de a asculta "23 to Liverpool Street" de cateva zeci de ori - si a venit la pachet cu fericita sansa de a prinde locuri pe primele scaune de sus. De care nu ne-am dezlipit vreo 30 de minute folosite pentru a admira forfota orasului de sus.

Incerc sa ma tin de promisiunea (facuta mai degraba mie, decat altcuiva) de a mai scrie cate ceva din ultimele saptamani insa schimbarile de temperaturi variind intre 14 si 38 de grade din ultima luna mi-au dat "eco-sistemul" destul de serios peste cap si ma simt mai tot timpul de parca am nevoie de somn. Si chiar asa si functionez. Dar despre asta si despre dorinta irationala de a parasi Bucurestiul la fiecare sfarsit de saptamana, altadata.
Nu scrie foarte des insa atunci cand o face, scrie argumentat, cu calcule si cu foarte mult bun simt. Astazu Manac scrie despre chirie, presiuni culturale si face calcule aproape exacte pe care din pacate le fac atat de putini dintre noi. Si vom ajunge sa platim pentru asta mai scump decat am crede.
Nu imi plac mall-urile. Sau e cazul sa vorbesc la trecut pentru ca ieri facand cunostinta cu Baneasa Shopping City am descoperit primul spatiu de cumparaturi (ceea ce ar trebui sa fie de fapt un mall) spatios si relaxant. Nu am fost decat pentru o plimbare, e evident ca se adreseaza unei anumite clase [financiare], insa e placut ca experienta de shopping. Spatiile largi si placute ochiului beneficiaza de principalul avantaj al acestui mall: nu se poate ajunge atat de usor cu mijloacele de transport in comun, asa ca este suprinzator liniste! Nu e un handicap, pentru ca dupa cum spuneam se adreseaza unei anumite clase ce isi permite sa foloseasca masina. E evident ca din ce in ce mai multe mall-uri vor rezolva si o parte din problemele de trafic sau aglomeratie in celelalte locatii.
Ah da, mi-a amintit de Centro Oberhausen. Intr-o propozite: mi-a placut atat cat poate placea un supermarket.
Vorba lunga fiind saracia omului si ineficienta mesajului, intru direct in subiect si incerc sa va reamintesc (celor care mai cititi blogul asta) ca pana pe 15 mai puteti directiona 2% din impozitul pe venit din anul precedent catre o organizatia non-profit. Alegerea mea este "Salvati Copiii" insa a voastra poate fi oricare. Daca nu aveti formularele le puteti descarca dintr-un folder pe care l-am creat pe Scribd cu toate cele necesare. Aveti acolo si lista tuturor Administratiilor financiare din tara si cateva clarificari despre ce este cu astia 2%. Mai sunt doar 9 zile apropo. Daca nu functioneaza ceva lasati un comentariu.
P.S. E bine de redirectionat banii astia catre o organizatie pentru ca eu unul sunt convins ca, desi nu sunt bani multi, sunt mai bine administrati de ONG-uri decat de statul roman.
P.P.S. Ionut imi spune ca exista si site pentru asta, atat de bine mediatizat ca nu aflasem de el pana acum.
Stiu ca nu am mai scris despre de mult timp despre ce fotografi interesanti am mai descoperit insa astazi, din click in click intr-o sesiune de flickr zapping, am dat peste colectia de fotografii a lui Linus Lohoff si mi-am luminat ziua. Foarte fain!

Si pentru ca nu prea mai am timp sa mai pun mana pe camera insa ma uit inca la fotografii, am deja pregatita si recomandarea lunii mai :)!
Se spune ca ploaia te trage la somn. Azi-noapte a plouat in continuu si s-a intamplat tocmai invers. Toata noaptea ploaia si-a cantat cantecul pe tablia de metal de deasupra ferestrei. A fost cantec pana cand s-a implinit destul somn incat sa incep a nu mai percepe zgomotul ploaii precum o melodie. Asa ca am incercat sa aplic vechea regula de a gasi un film bun la o ora devreme de dimineata insa de data asta fara noroc.
Mi-a adus aminte insa de filmul (german desigur :)) vazut vinerea trecuta pe ARTE si pe care am uitat sa il amintesc ca recomandare. Se numeste "Monogamie für Anfänger" [Monogamia pentru incepatori] si este o comedie usoara despre iubirile si casatoria unui tanar in pragul fatidicilor 30 de ani. Surprinzatoare realizarile filmografice germane ale ultimilor ani chiar si pentru TV si principalul castig al anilor petrecuti acolo imi ramane intelegerea limbii asteia la inceput atat de imposibila. Foarte draguta si actrita din rolul principal Heike Warmuth, desigur :).
Daca il mai prindeti e undeva spre mijlocul filmului o fraza pe care nu am gasit-o nicaieri, ceva cu "lieben und verzichten"... foarte faina mi s-a parut atunci.
Powerplay-ul saptamanii vine de la o trupa de care pana ieri nu auzisem - si care pana una alta m-au convins sa caut a vedea si filmul "Little Miss Sunshine" a carui coloana sonora o domina copios. Nu am gasit din pacate "Venus in Furs" care mi se pare cea mai interesanta piesa de-am apucat a asculta pana acum de la ei, dar am dat de un filmulet de animatie foarte interesant pe post de videoclip, facut de un fan de-al lor ca proiect pentru scoala de arte(?):
Later edit: Am gasit si o inregistrare [destul de proasta] dintr-un concert dupa cover-ul Velvet Underground:
Vocalista de la Pink Martini si-a scos si album solo printre turneele cu Pink Martini. Suna foarte diferit decat ceea ce canta cu formatia insa deloc rau. Sunt de gasit pe pagina ei de Myspace nu mai putin de cinci piese, preferata mea fiind insa melodia care si da titlul albumul "'78" si nu ceea ce am gasit pe youtube.
In seara asta am avut inspiratia sa ascult recomandarea unei colege de a vedea intr-un final un film pe care incerc de ceva mai bine de patru luni sa il vad: "Venus". Un foarte batran actor se indragosteste cu ultimele forte de o tanara fara vreun sens si directie in viata, in acelasi timp fiind preocupat de bolile batranetii. Cu timpul ajung la un fel de echilibru, el primind "cel mai frumos lucru pe care il poate vedea un barbat", ea gasindu-si o menire si invatand ce poate fi viata. Un Peter O'Toole perfect, jucandu-si parca rolul propriei vieti si al carui rol m-a facut sa spun ca mi-as dori sa am vitalitatea si luciditatea personajului sau la varsta respectiva. De ce oare e nevoie pentru asta? Este modul in care imbatranesc oamenii doar un joc al sortii?
Evenimente de o inalta incarcatura emotionala si consum nervos m-au trimis aseara la culcare in jur de ora 21:30 ceea ce implicit a insemnat ca in jurul orei 3:30 ma hotarasem sa tin de paza televizorului. Din fericire inspiratia (aka telecomanda) mea s-a oprit asupra unui film german pe Cinemax la aproape 15 minute de cand incepuse. Asa ca am vazut cea mai mare parte din"Der Rote Kakadu/Papagalul rosu", o ciudata poveste de dragoste din Berlinul anului 1961, cu putin timp inainte de ridicarea zidului Berlinului.
Prea multe nu sunt de spus, nu sunt un bun critic de film, insa aveti de a face cu o poveste complicata despre artisti si STASI, politica si tradatori, un fel de "Good Bye, Lenin!" pe dos, insa un film foarte bine facut si mai ales jucat. De vazut, daca aveti ocazia, cotatia pe IMDB mi se pare destul de mult sub valoare lui, macar si pentru prestatia convingatoare a celor doi actori principali Max Riemelt si Jessica Schwarz!
Se pare ca trec printr-un YouTube mood, insa melodia asta chiar merita, o am in heavy rotation de 30 de minue si nu o mai pot opri :) ... Thanks, bro!
Later edit: Am vrut sa le cumpar Ep-ul de pe Amazon pentru 4$, probabil 4$ nu ar fi stricat vanzarilor unei trupe noi, dar, ce surpriza!, mp3-uri nu pot cumpara decat cei din U.S....
Very late edit: Daca vreti sa ascultati la calitate si mai buna, exista si pagina lor de MySpace.

In ciuda unei irationale frici de zbor pe care o traiesc doar si numai discutand despre calatoria cu avionul, am fost intotdeauna fascinat de stele si spatiu. De ceva timp am descoperit chiar programe precum Celestia sau Stellarium, parte a distributiei educationale OpenEducationDisc. Poate ca are legatura cu faptul ca in vremuri tinere am citit SF (chiar am activat vreo 3 luni intr-un cenaclu ce se tinea la observatorul astronomic). Sa mai adaug ca una din materiile optionale de la examenul de bacalaureat - desi alegerea aceteia a fost si parte a unui calcul extrem de rational si matematic - a fost... astronomia? (Oh, Doamne, cati ani au trecut de atunci!)
Dar sa revin la fascinatia pentru stele si sa dau si eu cu recomandarea in public a Google Sky, un produs lansat de Google, alaturi de Google Moon si Google Mars. Remarcabil si acel Hubble Showcase mapat peste hartile stelare cu informatii si linkuri catre alte materiale mult mai relevante. De Google Moon stiam de ceva vreme insa nu stiam de modul de vizualizare Charts al acestuia unde puteti vedea hartile intocmite de specialistii geologi si topografi ai NASA dupa calatoriile in spatiu ale astronautilor americani din anii '70.
Am avut aparte de o doza sanatoasa de visare dimineata asta urmarind traseele parcurse de cele sase misiuni Apollo intre 1969 si 1972 cu date si fotografii panoramica, harti si informatii despre sol si relief. Cat de fain ar fi daca am visa macar zece minute pe zi la stele, nebuloase, astronauti si praf intergalactic... :) Treziti-ma, va rog!
Later edit: Mi-am adus aminte ca sambata seara iesisem in curte si contemplam stelele si ma gandeam ca unul din avantajele plecatului din Bucuresti e si bucuria stelelor...
Astazi am trait si prima experienta realmente pozitiva cu un magazin virtual din Romania. Si culmea este ca tocmai cu un magazin virtual de parfumuri.
Fiind rugat sa arunc o privire pe site de catre cei care au lucrat la el, pentru ca "tu esti foarte critic" ceea ce am gasit acolo mi-a placut, atat ca prezentare cat si ca preturi. Cel putin acum par a fi chiar sub pretul magazinelor din putinele mele cunostinte, insa nu impuscati scriitorul pentru ca nu e tocmai umblat in domeniu. Si in definttiv multe lucruri incepute bine se pot schimba in timp si asa pot sa amintesc restaurantul Naser, ce a stricat echilibrul si incepe sa fie pe alocuri suparator ca ospitalitate, produse si preturi. Dar nu despre el este vorba acum.
Fiind in "luna femeilor", Parfumania a picat la fix. Mi-a facut atat de multa placere incat am trecut cu vederea peste inputurile zgarcite ca marime (domnilor, vorba cuiva, nu ati auzit de look ceva mai web 2.0 :) ) sau chiar peste faptul ca bannerul flash nu functioneaza pe Firefox (2.0.0.11 in caz ca citeste cineva) si chiar peste ciudata cerinta de a-mi introduce CNP-ul cand am facut comanda.
Ceva mai tricky a fost plata unde am fost avertizat printr-un popup ca in cazul in care folosesc un Gift Card imi recomanda sa nu platesc cu carte de credit pentru ca in cazul unui esec de plata nu voi mai putea sa folosesc respectivul card! Dragilor, aici trebuie sa faceti ceva si sa imbunatatiti interactiunea cu utilizatorul pentru ca e foarte urat. Suportul online, ce chiar functioneaza, este o ideea excelenta, insa nu compenseaza ideea ca as putea pierde reducerea daca introduc seria de card gresit. Insa mi-am incercat norocul si trecand prin ePayment-ul celor de la Gecad mi-a iesit cu tot cu reducere si platind cu card.
Livrarea imi este promisa in aceeasi zi in cazul in care comand pana la ora 16. Fiind un "tester" convins, nu-i asa, m-am decis sa duc un pic la extrem si am comandat la ora 15.35. Bineinteles ca la ora 17 am fost sunat si intrebat daca nu se poate livra maine. Inca un punct in plus ca m-au sunat! Si nu, nu puteam astepta (pentru ca in scenariul meu era un cadou ce trebuia dat in aceasta seara) pana maine asa ca am facut un compromis si am spus ca ii voi astepta pana la ora 19 la munca, in caz contrar pot livra acasa. Si au facut-o la ora 18.15 la munca.
Deci, se poate! Si nu, nu e publicitate pentru ca nu am totusi chiar asa de multi cititori. Insa poate mai da idei cuiva de cumparat vreun cadou urgent de martie. Un 8,5 din 10 din partea mea celor de la Parfumania nu e de ici de colo si este oricum peste nota 7 data celor de la eMag, aventura sfarsita intr-un final cu bine despre care nu am apucat din pacate sa scriu la momentul intamplarii.
P.S. Market Online nu a trecut acum o luna nici macar testul de inaugurare introducand in sistem un pret in euro in loc de lei, trimitand inclusiv confirmarea de comanda si telefonand cu ei pe acel pret si revenind asupra comenzii dupa alte cateva ore pe motiv ca a fost o "greseala de sistem". Sa fi fost asta grija mea sau a lor?
In ultima vreme am inceput sa imi mut afectiunea avuta pentru mancarea asiatica, catre mancarea arabeasca. In primul rand datorita lipsei unui restaurant adecvat in zona la care sa se poate comanda o mancare decenta atat ca pret dar si calitativ.
Si sa revin desigur la adevaratul motiv al lipsei de motivatie in cautarea unui restaurant chinezesc care sa indeplineasca cerintele de mai sus: existenta restaurantului Naser, langa Piata Domenii, pe strada Dumitru Zosima, o adevarata comoara gastronomica. Nu vorbim aici de fineturi insa despre orice mancare as povesti e o adevarata desfatare a gusturilor: Tabule - salata de patrunjel, Fate - amestecul de boabe de naut cu iaurt cu si fara carne, Mushacal - farfuria cu carnuri , Kebab-ul pe patura de patrunjel, supa de linte cu lipie prajita, humusul, salatele de vinete sau de iaurt, pana si muraturile, toate sunt un spectacol papilar. In cazul in care recomandarea metropotamului nu a fost suficienta vin si eu si o dublez.
Pana si putinii colegi pe care am reusit sa ii conving sa ma insoteasca si au strambat putin din nas la momentul sosirii, s-au declarat extaziati de mancare. Pofta buna, ma numesc Ciprian, e ora 16 si imi este foame.