E tarziu in noapte. Mai e de fapt o ora pana la o noua zi si in pragul somnului mi-am adus aminte ca azi se implinesc doi ani. Azi sau maine, nici macar nu mai stiu exact. Mi-am pus in gand insa sa nu ma uit pe insemnearea de acum un an, cel putin pana cand voi termina ceea ce am de scris aici.
E aproape 11 noaptea si sincer sa fiu nu stiu ce vreau sa scriu aici. Iarna asta a fost si primul moment in care mi-a fost cumva dor de cealalta tara. Surprinzator si prin surprindere, as putea spune, mai ales ca cineva de la aceeasi masa cu mine, in clipa marturisirii mele, a murmurat "Da, te cred, si mie de Canada". Si ma gandesc la coincidenta cu speranta ca gandul ce mi-a trecut mie prin cap sa fi fost mai degraba sugerat de partenerul meu de discutie. E doar o iarna ploaisa si cam murdara, cu destul de multi oameni depresati in jur.
Acesti doi ani ma forteaza desigur si la bilant. Cliseu, probabil, extrem de util insa. Cine stie daca nu cumva vreau sa ma justific fata de mine insumi, orice e posibil, la fel de bine insa poate fi si o masura a ceea ce sunt in momentul asta, la ora asta de noapte si ma poate ajuta sa imi masor daca a fost bine pana acum si sa imi planific ce poate fi bine de acum inainte.
Intrerupt... fosta mea sefa tocmai cea a aparut online si ne intindem la o lunga conversatie despre ce mai e in Duesseldorf, despre cum mai e viata acolo, despre superstitii si crestinism, despre oportunitati si fericire, parinti si prieteni, cam aceleasi teme precum in pauzele de pranz la o pizza, un doener, un chinez... si imi aduce aminte printre altele si fara voie , desigur, de exact acele lucruri pentru care am plecat. Coincidenta...
Ganduri razlete, franturi de talmes-balmes muncitoresc, cu o chitara venezueleana pe post de "ohrwurm", ma duc incet spre un miez de noapte ce marcheaza un doi. Am un mod paranoic de a uri cifrele pare, chiar am devenit "faimos" acolo unde lucrez pentru incapatanarea cu care refuz a lua in considerare orice categorisire cu iz de design care sa fie para, mergand pana la a cauta tratate de estetica a imparului pentru a le da spre consultare. Unu-doi, pare sec, insa...
O noua intrerupere si inca o ora de stat de vorba cu un prieten despre pe unde si cu ce ne mai invarte viata... desfac o bere si... si uit de scris inca doua zile, adica acum, cand ma gandesc ca trebuie sa-l si inchei...
Si cand, in ciuda tonului apocaliptic de mai sus, trag linia si concluzionez, la fel ca si acum doua seri de fapt: e bine. Pe alocuri chiar fain :)
Later edit: Tocmai am cautat si mi-am dat seama ca anul trecut nu am scris nimic :)
Ea: sunt genul de persoana care nu inchide torentii niciodata.
El: sunt genul de persoana al carui calc se rupe in doua cand deschide un torent
Ea: pe vremea aia nu ma dadeam jos de pe youtube
El: nici eu nu mai prea deschid tv-ul
Dilemele exista chiar si atunci cand netul exista la tot pasul. Dilema care m-a pus in dificultate in aceasta seara nu mi-a fost lamurita nici dupa adanci cautari pe net: un numar mare de site-uri pe net recomanda ca visinii, ciresii si caisii (copacii cu sambure "pietros") sa fie curatati si ramurile uscate sa fie retezate in sezonul "dormant" tarziu adica iarna tarziu (in aproape aceeasi perioada precum marul, gutuiul si perele care par a fi supuse procedurii cu siguranta iarna). Un numar aproximativ la fel de mare de site-uri recomanda curatarea de ramuri vechi a primei categorii de copaci spre sfarsitul verii pentru a evita "sangerarile" la care acest gen de pomi fructiferi ar fi supusi... Cu trandafirii si alte tufisuri am rezolvat-o, ori e prea tarziu, ori nu mai stiu (anul asta) de care trandafiri sunt respectivii.
Si cum netul iata nu mi-a rezolvat problema, intreb si eu: care stii, bre?
Mdah, ma gandeam eu ca nu am sanse...
Asa ca raman mai departe cu ale mele cautari:cherry tree pruning, fruit tree pruning, winter pruning si alte prune.
P.S. Pentru protectie impotriva insectelor si daunatorilor mi s-a recomandat Mospilan. De aia stiti cand si mai ales cum se da? Cu var alb stiu sa le dau! In martie! :)
Pe vremea cand eram inca student, unul din asistentii de la Universitate auzind ca as vrea sa ma angajez pentru ca nu ma descurcam prea stralucit cu banii, mi-a dat un numar de telefon si mi-a zis sa il sun pe fostul lui coleg de facultate ce avea nevoie de personal pentru un departament nou infiintat la un provider de Internet. Am vorbit, m-au intervievat si asa am avut prima slujba si primul sef pana am plecat catre taramurile teutone.
Aproximativ 8 ani mai tarziu intr-un noiembrie 2006, dupa ce in octombrie, intr-un scurt concediu fiind inca, luasem masa impreuna si aflase de intentiile mele de a ma intoarce, acelasi fost sef imi scrie despre doua posturi noi la el in echipa (la o alta firma desigur) pentru un proiect abia ivit. Si uite-asa am ajuns sa ma intorc mai repede chiar decat ma gandisem ca imi va iesi.
De ce mi-am amintit de asta? Pentru ca pana azi cat timp am lucrat in Romania am avut aceeasi persoana ca sef direct. De azi, seful va merge catre alta firma. Desi nu citeste bloguri, multumesc C. pentru intorsul in Romania si discursul despre oportunitati si joburi in Romania si multa, multa bafta. Poate peste inca 10 ani vom mai lucra impreuna, cine stie...
Atat.
Nu inteleg frica de "happy ending" manifestata de foarte multi atunci cand isi povestesc experientele cinefile pe propriile bloguri sau in comentarii. Te trezesti ca citesti un foarte bun comentariu despre un film care aproape ca te trimite sa il "inchiriezi" dupa care spre final multi se plang ca filmul ar fi fost mai bun daca "nu ar fi avut sfarsit tipic hollywoodian". Pe de alta parte un sfarsit "neasteptat" sau "in coada de peste" nu garanteaza nicidecum ca pelicula respectiva intra in analele cinematografice sau macar personale ale celor mai bune filme.
Un raspuns prea simplu ar fi ca nu asa ar fi viata. Si ma rog de ce nu ar fi asa? Sau de ce daca ar fi asa filmele nu ar trebui sa aiba ele atunci alt final decat ceea ce traiesc de fapt oamenii in jur? Nu de asta sunt fictiune? E veridicitatea finalului un semn ca mai degraba cautam sa ne confirmam prin filme propriile angoase decat sa ni le tratam? O suma de intrebari probabil inutile...
Nelamurirea si cele de mai sus mi-a fost de fapt izvorata de cateva comentarii despre "Slumdog Millionaire" din care am vazut pana acum fix 1h10min... un film care mi s-a parut atat de puternic ca desfasurare si imagine incat m-am simtit revoltat de propria-mi sensibilitate la realitatea pe care o transmitea. Nu stiu cum se va derula mai departe insa ceea ce am vazut din el nu imi va putea strica ceea ce mi-a dat pana acum.
Raman insa la cum spuneam mai devreme: cei care judeca un film prin prisma sfarsitului ne-hollywoodian au la fel de multe de pierdut precum cei carora le plac doar filmele cu final fericit.
Pentru ca tot este aproape ora unu noaptea si cheful de facut orice altceva, inclusiv dormit, tinde cu succes spre zero, nu cred ca ar fi rau de povestit cele mai pregnante doua amintiri din acesta vacanta de iarna. Si cum pot fi ele pentru un gurmand altfel decat culinare?
In seara de Revelion pregatind gratarul, la un nemeritat pentru asemenea ocazie -10 grade Celsius, am constatat ca lipseste prea-marita slana pentru uns gratarul. Si cum orice om cu cap de la tara isi intreaba vecinul inainte de toate am purces la a-mi vizita acel vecin specializat in "porcarii", nu inainte de a insfaca un pachet de cafea pastrat strategic pentru astfel de ocazii mai ales ca acelasi vecin este cel care se ocupa de gunoi fara a percepe costuri directe altele decat cele voluntare.
L-am prins chiar la gardul din spate dand de mancare animalelor, adica impartind fan si boabe de grau si porumb orataniilor. Dupa ce i-am explicat ca am nevoie de o bucata de slana mica, cat sa dau pe gratar, i-am dat si cafeaua cu specificatia ca e pentru faptul ca imi duce gunoiul,. Un alt om de-al locului m-a invatat ca intotdeauna cand dau un lucru sau bani oamenilor de la tara sa spun explicit pentru ce anume, pentru a nu crede ca primesc degeaba. Si mi s-a parut foarte logic si demn de urmat chit ca lectia venea din partea cuiva de la care altadata as fi fost foarte putin receptiv in a-i asculta lectiile.
Marian, caci asa il cheama pe vecinul care mi-a povestit mai apoi ca a taiat cam 40 de porci in luna decembrie in intreg satul, s-a intors peste doua minute din magazie cu o bucata de cam trei sferturi de kilogram de slana; cea mai bine mirositoare si gustoasa slana fiarta in zeama de varza si tinuta in mujdei si cateva boabe de piper.Si sa nu uit un subtire strat de carne uitat neglijent pe grasimea atot-prezenta, ideal balans estetic si papilo-gustativ pentru soriciul inmuiat in usturoi. Am primit-o peste gard cu sfatul de a folosi cat mai putin pentru gratar. Ceea ce am si facut iar slana s-a alaturat in mod foarte natural unei sticle de Feteasca Neagra si unei branze Grana Padano drept cel mai delicios antreu de revelion ingurgitat vreodata intr-o perfecta integrare europeana.
Acum cateva zile celelalt vecin care pe langa munca la camp si vie face ceva cursuri la Bucuresti, m-a rugat sa il ajut cu niste tabele cel mai pretabil a fi facute in Excel. Mentionez ca are calculator si am facut astfel introducerea in Open Office a, oare ma hazardez daca spun?, primului suflet din satul Singureni. Calculator care din pricina celor aproximativ 160 de volti si cine mai stie oare cati amperi furnizati de catre doamna Electrica si domnul Enel functioneaza cand vrea si mai ales, cand poate.
Trecand peste minuntata lume a caderilor de energie si lasandu-i doua zile pentru a-si introduce datele ce mai tarziu le vom fi folosind la "pie-uri" si "trend chart-uri" (inchipuiti-va a explica asta unui om pentru care recomandarea de a folosi ierbicid la vie si nu sapa i s-a parut sacrilegiu adus unor principii milenare) am revenit duminica sa vad rezultatul.
Succes deplin: 32 din cele 34 de tabele erau introduse, numai Dumnezeu stiind insa cat de corect, eu renuntand la prima verificare ce imi dadea o eroare mai mare de 5%. Traiesc insa cu speranta ca eforturile ii vor fi rasplatite si profesorul nu va face o verificare la sange. I-am explicat pas cu pas de ce date are nevoie pentru chart-uri si cum se fac. Nu a parut prea impresionat asa ca l-am lasat sa le termine el pana sambata viitoare ceea ce sper ca se va fi si intampland. Unde este culinarul insa in aceasta intamplare?
La plecare ma astepta mama impricinatului, aceeasi vecina care intreaga vara trecuta ne-a udat florile de pe trepte fara sa i-o cerem in mod explicit cu o sacosa cu "bunatati". Asa ca plecat sa explic "spreadsheets" vecinului de ulita m-am intors acasa cu doi litri de lapte proaspat, zece oua, doua kilograme de branza si cam jumatate de metru de carnat de tara, din ala gros si pus la uscat.
Cei care stiu oamenii de acolo stiu de asemenea ca un refuz este imposibil cand se vine cu o astfel de oferta. Am multumit frumos, am multumit si in gand ca am astfel de vecini si pe langa constientizarea acestei mici economii a trocului, cunostinte contra mancare, m-am declarat fericit inca o data ca nu am refuzat acum mai bine de un an ideea unei case la tara plina de mici bucurii si multa, multa liniste.
Noapte buna!