de din vale de la rhein: the neajlov connection

Rocky Horror Picture Show

La Realitatea TV in aceasta seara a fost partidul prezidential la raport. No comment, but a quote.

Corina Dragotescu: Domnule Videanu, am auzit ca va doriti functia de ministru de finante. De ce doriti sa deveniti ministru de finante?

Videanu: Stiti, este o preocupare pentru mine. Si pe langa ca este o preocupare, macroeconomia este ca un hobby. Puteti sa spuneti ca problemele macroeconomice sunt o pasiune pentru mine.
- // -

Viral

The Big Word Project. Primul viral caruia i-am cazut si eu victima, indirect e adevarat. Via Kit.

- // -

Degeaba

Uneori ma tem ca degeaba scriu si gandesc unii oameni precum Dan Tapalaga astazi pentru Hotnews.ro, solutia nu pare a fi prea aproape...

- // -

Mariza la Plai

De pe site-ul festivalului PLAI 2008 de la Timisoara se poate afla ca prima voce anuntata pentru luna septembrie pe plaiurile banatene este Mariza... cea mai buna voce a fado-ului contemporan. Si cum am ghicit pe site-ul lui Lucian inca de acum vre-o saptamana se pare ca voi ajunge la concert - intru-cat am castigat un bilet - :) si asta cu trei ani intarziere pentru ca undeva prin aprilie 2005 am ratat unul in Koeln. Nimic nu e mai placut decat o Loucura live, dar in caz ca puneti mana pe concertul BBC al celei de mai sus va recomand sa nu il ratati.

Tot nu am vazut niciodata Timisoara...

Si toata lumea prin blogsfera anunta desigur ca cei de la Kaiser Chiefs vin la B'estfest... eu vreau Franz Ferdiand :) (si Roisin Murphy vin, dar nu am avut pana acum placerea sa fac cunostinta, adica sa ii ascult ).

Later edit: Wow, pana si Petitu Buridan asculta Mariza in 2005 ...

- // -

Un kilobyte si un pic de zi



Astazi ziua a inceput bine. Soarele bland de dimineata m-a indemnat sa parcurg cele cateva statii de tramvai cu camera in mana. Multa lume grabita isi facea loc frenetic catre autobuze si tramvai printre zecile de tarabe rasarite in ultimele zile prin piatete si intersectii.

Aburul iesea domol din cateva aerisiri ceva mai rebele, soferii nervosi se antrenau pentru calvarul auto ce infloreste dupa ora 8 in centrul Bucurestiului. Salvarile provoaca infarcturi celor mai slabi de inima gasind de cuvinta sa porneasca semnalizarea audio numai atunci ajung in dreptul vreunei intersectii mai aglomerate.

Vreo doi ma privesc uimiti cum fac fotografii pe langa cimitirul evreiesc si sinagoga, singurul loc in care pe trotuar nu isi au locul masinile. Sau nu isi au locul atat de evident.

La Snack Attack sunt servit amabil cu un espresso lung foarte fierbinte. Ocuparea ambelor maini, una cu camera foto, cealalta cu cafea imi prilejuiesc si mica satisfactie de a-mi fi deschisa usa de catre o draguta domnisoara corporatista lucratoare la unul din "big four"-ii auditului financiar, a carei geanta pare sa valoreze cel putin cat salariul meu lunar.

O zi normala si frumoasa, da...

- // -

Latin times

De ieri a venit vara. A venit vara nu numai pentru ca afara sunt aproape 15 grade Celsius dar si pentru ca muzica ce ma-ncanta de ieri este luminoasa ca o zi de vara, lenesa ca ea si in acelasi timp racoritoare precum un pahar de apa rece baut pe cea mai crunta caldura de luna august. "Ritmo de Mi Son" al lui Alfredo "Chocolate" Armenteros (geniale ritmuri, extrem de greu de gasit) va fi pe "heavy rotation" alaturi de Tito Puente, Compay Segundo, Juan Luis Guerra sau Celia Cruz. "Hasta Siempre"! :) Me voi afara din Bucurestio prafuito!

- // -

Map 24 stie romana si pe mobil

Am sa inchei saptamana intr-un ton mai putin caracteristic mie. Adica unul ceva mai tehnic. De cand folosesc un telefon Symbian am descoperit ca mobilul poate fi destul de util si pentru e-mail sau instant messaging sau chiar un Google Reader asteptand semafoarele mult prea lungi din Bucuresti. Asa ca am devenit un impatimit utilizator al diverselor aplicatii gen Fring, Yahoo Go, Gmail sau chiar cele native Nokia Symbian.

Astazi insa am descoperit ce cei de la Map24, despre care scriam cu ceva vreme in urma, si despre care am aflat de la Cristi ca au introdus puncte de interes si harti mai bune pentru Romania au si aplicatie Symbian. Suporta o gama mai larga de Smartphones pe langa cele ale platformei de mai sus asa ca este de incercat.

Aplicatia in sine beneficiaza de cam toate facilitatile de baza pe care le are si versiunea Java si functioneaza ireprosabil pe conexiunea GPRS de care dispun. O aplicatie numai buna de folosit pentru rute si cautari de adrese in Bucuresti!


- // -

Photo si Kiron

Nu am reusit pana acum sa aduc blogul de fata si fotoblogul atat de aproape de o unitate de layout si imagine, insa eu sper ca de data asta am reusit macar spre 80%. Nu e nici pe departe perfect si nu e numai vina mea. Nu pot nici sa promit ca o sa mai fac vreo schimbare pe acest site pentru a-l duce cat mai mult spre ceea ce am facut in aceasta seara. Castigul exercitiului a fost o exersare ceva mai intensiva a cunostintelor de CSS dupa destul de mult timp si pot spune ca mi-a facut chiar placere. Ce a iesit vedeti aici impreuna cu ultimele fotografii facute in dimineata ce a trecut experimentand pentru a cata oare fotografia manuala cu ciudatul obiectiv Kiron de care am amintit si in urma cu ceva... ani.

- // -

Lectie pasareasca

Nu subestimati o pasare mare, albastra, cu pene funny si cu chef de socializare.

- // -

Se angajeaza in Cluj... si nu la Nokia

Prietenul P. angajeaza in Cluj, programatori inceptatori sau de nivel mediu ASP.net, C# pentru firma de soft proaspat mutata in sediu nou, aflata in plina expansiune. Ei ofera printre altele o atmosfera aerisita, colectiv glumet. Daca cunoasteti sau sunteti interesati, va pot garanta un sef exemplar. Detalii pe e-mail: perisabil at gmail punct com. Se accepta si studenti.

- // -

Tot inainte, baieti!

Aseara la ora 20.45 nu am fost lasat sa intru in magazinul Flanco Feeria pe motiv ca programul s-a incheiat in conditiile in care stiam exact ce vroiam sa cumpar si nu ar fi durat mai mult de 10 minute. La incercarea mea de a intra in magazinul respectiv, bodyguardul s-a asezat in fata mea si mi-a sugerat ca ar fi mai bine sa vin maine-dimineata pentru ca asa a cerut seful de magazin. Asa ca am cumparat ceea ce aveam nevoie de la Germanos in acelasi complex comercial si azi de dimineata am facut o sesizare la telefonul de relatii cu clientii al firmei de mai sus. Scuzele din pacate nu sunt intotdeauna suficiente. Bravo, baieti, desi am cumparat de la voi cam tot ce aveam electrocasnice pana acum, aveti un client pierdut: de tot!

- // -

Stiati ca...

... shaormeria de la Piata 1 Mai se numeste "Tiffany's City Food"?
... folosind bancile din Romania, platim zilnic comision pe prostie?
... intr-un acces de narcisism feroce, m-am inscris la sectiunea jurizata de la Roblogfest cu photoblogu?

- // -

Eu nu ma gandeam...

... ca o sa mai raspund vreunei leapse. Insa hai fie, daca e de la negrupealb, sa ii raspund macar dupa o saptamana. Asta cu lepsele e precum caietul ala mare din scoala generala de ii ziceau fetele oracol. M-am scos! :) limbaj de cartier. <ingrosand vocea cu pinch si frecus pe background> Nu voi uita niciodata, Vitanul din care am venit, nu, nu, si scoala 87, frate.</revenind la normal>. Ce sa ii faci daca am auzit ieri Sisu si Puia la radio...

Deeeci, here I go, pagina 123 a cartii de langa mine, fraza a 5-a, scuzati greselile de exprimare si violenta de limbaj:


Rationamentul a fost urmatorul: suma este maxima cand fiecare termen este maxim. Cazul d11=d12=d13=delta2=2 nu este posibil pentru ca egalitatea d12=d13=2 conduce la o singura varianta de completare [-1 -1 1 -1], ceea ce genereaza d11=0 contradictie. Pe de alta parte delta3>4 nu poate fi altfel posibil pentru ca d11, d12, d13 apartin {-2,0,2}.

Nu am fost curios cum se termina, insa va las pe voi sa cititi bestsellerul de succes "Admitere 2007, teste grila si de evaluare". Voi ce ziceti? Recit frumos? Sa dau la facultate? :) Buna dimineata! Eu nu dau nimic mai departe, nici macar leapsa. Sunt egoist, o tin pentru mine. Piua.

Sa mai adaug ca in momentul asta imi dantuieste prin minte ultima creatie a Parazitiilor? :) Funny day, today. Pabibabum.

- // -

Downshifting

Downshifting

Citind de curand pentru a doua oara interviul Aurorei Liiceanu despre downshifting si gasind fotografia asta in arhiva-mi, inca insuficient exploatata, mi-am dat seama ca la fel e si cu a vrea mai mult decat ai nevoie. Ce poti face cu cinci papuci cand de fapt ai nevoie doar de doi? Si aia, in modul cel mai fericit, pereche. Risti sa nu mai stii care sunt pereche sau sa te impiedici in papuci. :)

- // -

Fara instant

Desi nu am fotografiat niciodata cu un Polaroid - dar am doar cateva fotografii de cand eram mic copil facute de prietenul neamt al unui vecin (cata fascinatie generau acele fotografii pe care le faceai instant si agitai in aer ca sa vezi rezultatul cat mai repede) - imi notez si eu aici ca firma de mai sus se pregateste sa iasa din afacerile cu film. Via Kit si Crocodilul Fotografic.

- // -

Lucruri importante

Cel mai important lucru pentru mine este linistea; si sa nu imi pierd nelinistea.
David Neacsu, conducatorul primei expeditii nationale romanesti pe Everest, la conferinta Germanos de sambata trecuta.
- // -

MSFT si Yahoo adiacent

Nu eram foarte increzator la inceput in ce zice tipul asta chiar si dupa ce l-am vazut la Netcamp cu ale sale "social objects" - o prezentare exemplara pe care ma bucur enorm ca am vazut-o - insa mi-a placut mult ce zice in articolul asta:

It's easy to say in a meeting, "The world is changing, and we need to change with it". And just as easy to get everybody in the meeting to agree with it. What's harder is what happens after everyone has left the room. When everyone has to worry about keeping their jobs.

- // -

Blocaj si handicap

Patterns

Uitandu-ma cu ceva mai multa atentie prin arhiva, mi-am dat seama ca in ultima vreme s-a intamplat ceva ciudat cu inspiratia sau cu ochiul meu. Pentru ca, poate mi se pare, nu mai vad lucrurile precum in urma cu un an, doi sau chiar trei ani. Nu imi dau seama daca lipsa mea de inspiratie se datoreaza lipsei de subiecte, altor precocupari acaparatoare sau unei stari de blocaj creativ.

S-ar putea sa ma pripesc insa in ultimele doua luni nu am facut mai mult de trei sau patru instantanee de care sa fiu multumit. Pana una alta ma intorc in creativul trecut si ma desfat cu fotografii vechi precum cea de mai sus, un act de care se pare ca am nevoie pentru a pune din nou mana pe camera de fotografiat. Pentru ca, desi numai un hobby, fotografiatul este o parte importanta a felului meu de a fi in ultimii ani si ma simt partial handicapat fara el.



- // -

Sa radem cu imbecili

Prin Mihnea am aflat ca arenele BNR sunt pe cale sa fie demolate. Demolate de interese imobiliare, lasand probabil locul unor monstri de beton si sticla.

Sa muriti in chinuri, striviti de betoane, inecati cu banii pe care ii faceti si galgaind in sampania pe care o beti dand astfel de tunuri... javrelor! Na, ca azi am o stare de scarba, inceputa inca de dimineata, atunci cand am vazut gunoaiele si jegul care domnesc in parcul din spatele muzeului Antipa. Probabil pregatind terenul pentru o eventuala dezafectare datorata "curatirii" zonei de garaje(?) si fier vechi. Asa cum celor care pregatesc acapararea strandului Tineretului le doresc sa se innece in propria piscina plina cu rahat. Oricum sunt niste cacati umani.

Desi se spune ca nu e bine sa nutresti ganduri rele la adresa semenilor tai, oh, cat de bine face uneori sa ii injuri si sa le urezi de bine.

Later edit: o colega tocmai ce mi-a povestit ca in urma cu doua zile a vazut angajatele Muzeului Taranului Roman, aruncand gunoiul strans din curte peste gard, in curtea aceluiasi muzeu Antipa. Huo! animalelor! jucati ping-pong cu gunoiul peste gard!

- // -

Despre plastic

fereastra

Zilele trecute cumparand paine am luat parte la un mic incident la unul din magazinele de paine din piata Domenii, unde unul dintre cumparatori, in stare de ebrietate printre altele se certa cu vanzatoarea pentru zece bani. Adica exact contravaloarea unei pungi de plastic pe care acesta nu o platise pana acum de cate ori cumparase paine. Nu stiu daca au facut-o din interes pur comercial insa ii felicit si imi dau seama cu amaraciune ca grea va fi schimbarea de mentalitate. Asta vazand si cu cata frenezie se cumpara sau se iau pungile si pungulitele de plastic de toate felurile in magazinele bucurestene. Un pas inainte sper sa il constituie si aparitia cat mai mult magazine ale concernelor Tengelmann sau ReWe, ma refer la cele mici, de cartier, Plus si Penny care din principiu nu ofera pungi de plastic gratis.

Si ca sa inchei intr-o nota mai optimista, weekend-ul trecut copiii unui vecin, veniti la casa de la tara din acelasi sat pe care il frecventez si eu strangeau, in uimirea batranilor si locuitorilor din jur, pungile de plastic si gunoiale aruncate de bastinasi si nu numai in santurile din fata casei si imprejurimi.

Exista speranta?

ganduri de la kilometrul 765
© fotografiile si textele de pe acest site imi apartin si nu pot fi folosite fara aprobare explicita obtinuta prin email. do not steal my photos, they are mine and only mine; contact me better through email
part of  Netboot - web design agency

proudly powered by satô